„Carieră de succes!”
„Carieră de succes!” Așa a fost intitulată „o zi altfel” din Școala Altfel la Școala Gimnazială Burla.
Pentru unii, profesia de polițist de frontieră poate căpăta contur încă din copilărie. Astfel, într-un
cadru organizat elevii au aflat de la doamna agent șef de poliție Alina Petraru, purtător de cuvânt al
Poliției de Frontieră Suceava, ceea ce presupune profesia aceasta, la invitația cadrelor didactice ale
Școlii Gimnaziale Burla, județul Suceava.
A fost o experiență inedită pentru cei aproximativ 230 de copii de la învățământul primar și
preșcolar, dornici să acumuleze cunoștințe referitoare la profesia și activitățile specifice polițiștilor de
frontieră și să urce în autospecialele din dotarea Poliției de Frontieră.
Cele mai incitante momente au fost cele în care echipele canine formate din agent șef principal de
poliție Oleniuc Gigi și a câinelui de intervenție și detectare explozibil Nero, respectiv agent principal
de poliție Marusec Andi și a câinelui de intervenție și detectare tutun Lord, și-au demonstrat
abilitățile cu privire la elementele de bază în dresaj, apoi în căutarea și prinderea ,,infractorului”, dar
și în a detecta diferite materiale explozive.
Alese mulțumiri reprezentanților echipei Poliției de Frontieră Suceava pentru demonstrația de
înaltă calitate prezentată!
Director, prof. Moldovan Simona






